Con motivo de la celebración hoy, día 31 de agosto, del Día de la lengua
rumana, en Hola Spaniola hemos traducido el poema del poeta rumano (nacido en Basarabia)
Alexei Mateevici (1888-1917), ”Nuestra lengua”, en el que también está
basado el himno de República Moldova.
Nos ha gustado especialmente la metáfora que hace el autor de las palabras como piedras (cuentas del collar, gijarro del rio...) que están unidas a la tierra donde vive un pueblo, en este caso, el pueblo rumano.
Nos ha gustado especialmente la metáfora que hace el autor de las palabras como piedras (cuentas del collar, gijarro del rio...) que están unidas a la tierra donde vive un pueblo, en este caso, el pueblo rumano.
Cu ocazia celebrării astăzi, 31 august, a zilei limbii române, în Hola Spaniola am tradus poemul poetului român (născut în Basarabia) Alexei Mateevici (1888-1917), ”Limba noastră”, pe care este bazat și imnul Republicii Moldova.
Ne-a plăcut în mod special metafora pe care o folosește autorul pentru a asemui cuvintele cu pietrele (șirag de pietre, pietriș...) care stau unite pe pământul unui popor, în acest caz poporul român.
Ne-a plăcut în mod special metafora pe care o folosește autorul pentru a asemui cuvintele cu pietrele (șirag de pietre, pietriș...) care stau unite pe pământul unui popor, în acest caz poporul român.
Nuestra lengua es un tesoro
enterrado en las profundidades
un collar de piedras raras
por la tierra derramadas.
Nuestra lengua es llama ardiendo
de un pueblo que, de repente,
despertó de un sueño eterno
como el héroe del cuento.
Nuestra lengua es una canción,
la endecha de nuestros anhelos,
enjambre de rayos que parten
nubes negras, horizontes azules.
Nuestra lengua es la voz del pan,
acunado en verano por el viento;
con su sudor nuestros antepasados
santificaron sus palabras.
Nuestra lengua es hoja verde,
enterrado en las profundidades
un collar de piedras raras
por la tierra derramadas.
Nuestra lengua es llama ardiendo
de un pueblo que, de repente,
despertó de un sueño eterno
como el héroe del cuento.
Nuestra lengua es una canción,
la endecha de nuestros anhelos,
enjambre de rayos que parten
nubes negras, horizontes azules.
Nuestra lengua es la voz del pan,
acunado en verano por el viento;
con su sudor nuestros antepasados
santificaron sus palabras.
Nuestra lengua es hoja verde,
las luchas en bosques inmemoriales,
el tranquilo Niester, que en sus olas apaga
el reflejo de los luceros.
Nuestra lengua son viejas crónicas.
cuentos de tiempos olvidados;
por sus páginas enhebradas
escalofrios te estremecen.
Nuestra lengua fue elegida
para alzar loas a los cielos,
para contar en casas y altares
verdades inveteradas.
Nuestra lengua es lengua santa,
Nuestra lengua son viejas crónicas.
cuentos de tiempos olvidados;
por sus páginas enhebradas
escalofrios te estremecen.
Nuestra lengua fue elegida
para alzar loas a los cielos,
para contar en casas y altares
verdades inveteradas.
Nuestra lengua es lengua santa,
lengua de antiguos sermones,
llorada y cantada por campesinos
frente al fuego de
su hogar.
Resucitad, pues, vuestra habla,
oxidada por el paso del tiempo
quitad la grasa y el moho
de los lamentos del olvido.
Resucitad, pues, vuestra habla,
oxidada por el paso del tiempo
quitad la grasa y el moho
de los lamentos del olvido.
Recoged los brillantes guijarros
que el mismo sol ilumina,
y tendreis cuando amanezca
un raudal de palabras nuevas.
No lloraréis más con amargura
pues el habla de vuestra tierra
es fecunda y dadivosa.
es fecunda y dadivosa.
Nuestra lengua es un tesoro
enterrada en las profundidades
un collar de piedras raras
por la tierra derramadas.
Limba noastră-i o comoară
În adîncuri înfundată
Un șirag de piatră rară
Pe moșie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.
Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mișcă vara;
In rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfințit-au țara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veșnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeșnici.
Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Și citindu-le 'nșirate, -
Te-nfiori adânc și tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spuie-n hram și-acasă
Veșnicele adevăruri.
Limba noastra-i limbă sfântă,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng și care o cântă
Pe la vatra lor țăranii.
Înviați-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeți slinul, mucegaiul
Al uitării 'n care geme.
Strângeți piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde -
Și-ți avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Nu veți plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Și-ți vedea, cât îi de darnic
Graiul țării noastre dragă.
Răsări-va o comoară
În adâncuri înfundată,
Un șirag de piatră rară
Pe moșie revărsată.
