duminică, 21 august 2016

Tres platos típicos / Trei feluri tipice

Os presentamos tres platos típicos de la gastronomía española a través de infografías de la serie "recetas por colores". Debajo de cada imagen podéis encontrar la traducción de los ingredientes y receta en lengua rumana.
Va prezentam trei feluri tipice ale gastronomiei spaniole prin intermediul infografiilor seriei "retete pe culori". Sub fiecare dintre imagini puteti gasi traducerea ingredientelor si reteta in limba romana.








PAELLA

Lămâie, 
Midii, 
Calamar, 
Homar, 
Creveți, 
Ulei de măsline,
Usturoi, 
Roșii, 
Sare, 
Șofran, 
Supă de pește, 
Orez rotund

Se taie calamarii în bucăți, se încălzește uleiul într-un recipient de paella și se rumenesc creveții și homarul timp de un minut. Se scot și se păstrează deoparte. În continuare, în același ulei, se pun calamarii care se călesc până când capătă o culoare aurie. În acest moment, se adaugă roșiile, doi căței de usturoi tăiați subțire și se călesc împreună. În continuare, se adaugă orezul, amestecând și înăbușind compoziția, după care se adaugă supa în cantitate dublă față de orez și șofranul. În cazul în care nu aveți, îl puteți înlocui cu un vârf de colorant alimentar. Paella se lasă la foc intens timp de zece minute și se sărează. Apoi se așează deasupra orezului creveții, homarul și midiile și se mai lasă la fiert încă cinci minute, până când se evaporă supa. Se servește cu lămâie.



GAZPACHO

Ardei verde
Oțet
Ulei de măsline
Roșii
Usturoi
Castraveți
Pâine
Sare
Apă


Se umple un bol cu apă și se adaugă în el pâinea, pentru a se înmuia. Pe de altă parte, se spală și se curăță roșiile, castravetele și ardeii, fără semințe. O dată curățați, se taie bucăți și se dau prin blender. După ce se pasează legumele, se adaugă un cățel de usturoi, curățat înainte, și se pasează din nou. În continuare, se adaugă pâinea înmuiată, sarea, oțetul și uleiul și se pasează din nou până când se obține textura dorită. Se gustă de sare și se strecoară. Gazpacho se păstrează la frigider timp de cel puțin 4 ore. Se servește rece în pahare.



OMLETA CU CARTOFI 

Cartofi
Ulei de măsline
Ouă
Sare
Ceapă
Omleta cu cartofi

Se spală și se taie cartofii în felii subțiri, iar după ce se pune uleiul la încins, se adaugă cartofii, se sărează puțin și se prăjesc. După ce devin aurii, se dau la o parte, fiind important să se scurgă surplusul de ulei printr-o strecurătoare sau cu hârtie absorbantă. Se bat ouăle cu puțină sare și se adaugă cartofii, amestecându-i bine cu ouăle bătute. Se pregătește din nou tigaia pe foc, cu două lingurițe de ulei pe fundul tigăii, se adaugă amestecul de ouă și cartofi. Când compoziția se leagă, se pune o farfurie plată pe tigaie și se întoarce omleta pe cealaltă parte. Aceasta se poate întoarce până când rămâne aurie pe ambele părți, după gust... și e gata omleta noastră cu cartofi.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu